|
|
|
Articole Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil - 8 noiembrie"Ingerii oare nu sunt toti duhuri slujitoare, trimise ca sa slujeasca, pentru cei ce vor fi mostenitorii mantuirii ?" (Evrei 1,14).
Pe langa sarbatorile inchinate Mantuitorului nostru Iisus Hristos, a Prea Curatei Sale Maici si pururea Fecioare Maria, precum si ale sfintilor care au ajuns la desavarsire si care ne sunt modele de urmat, in aceasta luna premergatoare Nasterii Domnului, Biserica ne cheama sa cinstim pe Sfintii Ingeri si lucrarea lor in lume si in viata noastra.
Aceasta este sarbatoarea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, in jurul carora Biserica cinsteste toata obstea, tot soborul tuturor puterilor ingeresti laolalta. Dumnezeu ne randuieste fiecaruia dintre noi, oamenii, la Botez, un inger pazitor, care ne apara si ne pazeste de toata lucrarea vrajmasului, pe anevoiosul drum de la leagan pana la patria noastra cereasca, Imparatia lui Dumnezeu. Ei duc rugaciunile noastre la Dumnezeu si sfatuiesc pe oameni la implinirea binelui, prin glasul constiintei, sadita in firea noastra de Dumnezeu-Creatorul.
Ingerii sunt slugi credincioase ale lui Dumnezeu, care implinesc voia Sa in lume, in conducerea popoarelor. Ei ii ocrotesc pe cei drepti, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si uneori sunt implinitori ai pedepselor lui Dumnezeu, pentru cei care se impotrivesc Lui.
Sfintii Ingeri au inceput sa fie serbati aproximativ de la inceputul secolului al V-lea crestin, iar cinstirea lor deosebita s-a raspandit repede in Imperiul Bizantin. Dintre toti ingerii, Arhanghelul Mihail s-a aratat adevarata capetenie peste "cetele celor fara de trupuri", pazind cu deosebire credinta catre Stapanul Sau, Dumnezeu. El se lupta pururea cu Lucifer si ingerii lui, cazuti din ceata arhanghelilor, prin mandria si dorinta de a se ridica mai sus decat Dumnezeu, Creatorul lor. Caci si acestia au fost la inceput ingeri buni, luminosi, dar din cauza acestui pacat al mandriei, au fost surpati din cer, precum graieste Domnul: "Am vazut pe Satana ca un fulger cazand din cer" (Luca 10,18). Dupa aceasta cadere, Mihail Arhanghelul a fost randuit de Atotputernicul Dumnezeu, capetenie a tuturor ingerilor buni, pentru a lupta cu cetele demonilor, care se razboiesc in plan spiritual cu creaturile lui Dumnezeu, adica cu noi, oamenii. Arhanghelul Mihail este mare folositor in viata noastra, ca un calauzitor in calea mantuirii tuturor si de multe ori ia chip vazut, aratandu-se multora si povatuindu-i pe calea cea dreapta. Ne indeamna sa slavim pe Dumnezeu, caci si numele lui inseamna "cine este ca Dumnezeu?" (ebr.:"Mi-ca-El?").
De asemeni, impreuna cu el, sarbatorim si pe preafrumosul Arhanghel Gavriil, cel care a vestit in istorie, in amandoua Testamentele, voia lui Dumnezeu si planul Sau de mantuire a lumii. Astfel, el vesteste venirea lui Mesia, in proorocia lui Daniel (cap.9). Tot el vesteste lui Ioachim si Ana, nasterea Fecioarei Maria. Dupa Intruparea Mantuitorului, Arhanghelul Gavriil vesteste preotului Zaharia in templu, nasterea lui Ioan, Botezatorul Domnului (Luca 1,19). Tot Gavriil binevesteste Fecioarei Maria, nasterea de la Duhul Sfant a Fiului lui Dumnezeu (Luca 1,28). Traditia ne spune ca tot Arhanghelul Gavriil a fost ingerul imbracat in vesmant alb, care s-a pogorat si a rasturnat piatra de pe usa mormantului Domnului si a sezut deasupra ei, in ceasul Invierii. El a fost cel care a dat cel dintai mironositelor vestea Invierii Domnului. Astfel, dumnezeiescul Gavriil a slujit de la inceput si pana la sfarsit iconomia Intruparii Cuvantului lui Dumnezeu. Pentru aceasta si Biserica lui Hristos a luat hotararea sa-l praznuiasca, impreuna cu Arhanghelul Mihail si sa cheme darul si ajutorul amandurora, rugandu-i sa mijloceasca si sa poarte rugaciunile noastre catre tronul slavei lui Dumnezeu si sa ne ajute sa dobandim izbavirea de rele in veacul de acum, iar in cel ce va sa fie, sa ne invrednicim bucuriei Imparatiei lui Dumnezeu.
Noi, romanii din Spania, prin excelenta trebuie sa ne incredintam acestor mesageri ai lui Dumnezeu si sa ne rugam ca ei sa ne apere de toate ispitele si sa ne acopere cu aripile lor pe toti cei care, cu frica de Dumnezeu si cu credinta, am pornit pe acest drum al instrainarii, nevoindu-ne aici pe calea desavarsirii si a mantuirii.
Preot Alexandru Cotoraci
Parohia "Sfantul Mare Mucenic Mina,
Ciudad Real. |
Duminica Floriilor : Ultima intrare a Domnului în Ierusalim |
Osana ! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele
Domnului, Împaratul lui Israel ! (Ioan XII,13).
Înaintea marelui praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Intrarea în Ierusalim este praznicul împaratesc de care ne bucuram acum cu totii, pregatindu-ne sa retraim acele zile binecuvântate pe care Dumnezeu ni le-a rânduit ca, prin asumarea jertfei de pe Cruce a Fiului Sau, sa ne învrednicim a dobândi mântuirea sufletelor noastre.
Mântuitorul Iisus Hristos intra acum în Ierusalim, cetatea sfânta si iubita a Sa, ca sa împlineasca planul cel vesnic al lui Dumnezeu, de mântuire a întreg neamului omenesc.
El a ales însa sa intre calare pe un asin, nu pe un cal alb, asa cum intrau odinioara împaratii David si Solomon, care se întorceau victoriosi din lupte. A împlinit astfel proorocia lui Zaharia (cap. IX,9): Bucura-te foarte, fiica Sionului si te veseleste, fiica Ierusalimului, caci iata, împaratul tau vine la tine drept si biruitor; blând si calare pe asin, pe mânzul asinei.
Într-adevar era aclamat si primit ca un împarat, întinzându-I-se înainte haine si ramuri de finic si strigându-I-se: Osana, Fiul lui David, Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului ! (Matei 21,9). De aceea a ales acest asin, pentru a ne arata ca e blând si smerit, virtuti indispensabile mântuirii.
El era însa trist, pentru ca iudeii îl considerau ca pe un împarat pamântesc, iar El voia sa fie primit ca Împaratul inimilor, biruitor al pacatului si al mortii. El stia ca acesti oameni care acum îl primeau triumfator, cu osanale, vor fi cei care peste numai câteva zile îl vor osândi la moarte, tocmai pentru ca nu au înteles ca El venea ca un Eliberator al sufletelor.
Acum îl aclamau pentru ca înainte cu doar o zi vazusera cu ochii lor cum l-a înviat din morti pe prietenul sau, Lazar din Betania, un satuc de lânga Ierusalim. Erau sub euforia acelei întâmplari minunate, însa le-a trecut repede acest entuziasm când au vazut ca nu îi elibereaza de sub stapânirea romanilor.
De aceea era trist, chia în mijlocul acelei multimi zgomotoase, tocmai pentru faptul ca stia, ca Dumnezeu adevarat, de ceea ce vor fi în stare sa-I faca aceeasi oameni. Stia ca îl vor trada si îl vor rastigni.
Era trist si pentru ca acesti oameni asistasera la toate minunile pe care le-a facut, la toate vindecarile, la alte învieri din morti, ale fiului vaduvei din Nain, a fiicei lui Iair si mai ales pentru ca tot acestia, uluiti de minuni si impresionati de învatatura Sa, de legea iubirii si a iertarii, au marturisit ca niciodata n-a vorbit un om asa cum a vorbit Omul acesta ! (Ioan VII,46).
Dar cât de repede au uitat totul !
De aceea, iubiti frati si surori întru Domnul, haideti sa nu fim si noi printre aceia care, cu trupul pângarit de atâtea pacate, sa-L rastignim si noi ! Sa-L luam prin Sfânta Împartasanie si sa-L asezam în inima noastra, dupa marturisirea pacatelor cu cainta sincera si fagaduindu-I ca nu-L vom mai întrista prin savârsirea lor, pentru a nu fi partasi cu cei care L-au batjocorit, L-au scuipat, L-au palmuit si L-au lepadat pe Cruce. Daca nu ne vom lepada de pacate, vom fi asemenea lor !
Sa ne nevoim cu prisosinta pe calea postului si a rugaciunii, acum în preajma Patimilor Sale pe care le va suferi pentru noi, acum dupa ultima Sa intrare în Ierusalim.
Macar acum sa ne hotarâm sa ne întoarcem la El, sa nu mai ramânem în pofta satanei si sa-L cautam la Sfânta Biserica, în Sfânta Liturghie si sa nu ne mai amagim si sa nu ne mai prefacem ca putem trai fara El si fara ajutorul si binecuvântarea Lui, traind rupti de Biserica si de comuniune !
Numai asa vom putea sa ne bucuram pe deplin de harul pe care ni-l va darui prin învierea Lui !
Din tot sufletul, sa aveti cu totii multa bucurie si sarbatori fericite ! |
Sfintii, slavitii si intru tot laudatilor Apostoli Petru si Pavel - 29 Iunie | Cei ce sunteti intre Apostoli mai intai pe scaun sezatori si lumii invatatori, Stapanului tuturor rugati-va, pace lumii sa daruiasca si sufletelor noastre mare mila.
(Troparul Sfintilor Apostoli)
Sfanta noastra Biserica dreptmaritoare praznuieste in aceasta zi pe doi dintre cei mai mari Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos, pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel, ca pe cei care s-au nevoit a raspandi pana la marginile lumii dreapta credinta crestina si a vesti tuturor marginilor pamantului pe Hristos, Dumnezeul nostru, chemand toate neamurile la mantuire.
Ei au fost chemati la apostolat chiar de Insusu Domnul Hristos, ca si de-altfel toti ceilalti Sfinti Apostoli, si au fost martorii propovaduirii patimilor si Invierii Sale, ca sa-L marturiseasca apoi printre oameni.
Intaiul intre egali, Sfantul Apostol Petru, era un pescar care se chema Simon, inainte de a deveni ucenicul Domnului. A fost chemat la slujirea credintei impreuna cu fratale sau, Andrei, Cel intai chemat. Dintre toti cei 12 Apostoli, el era cel mai varstnic si, adesea, vorbea in numele Apostolilor, rugand pe Invatatorul sa le talcuiasca intelesul tainelor credintei. Avea o dragoste deosebita pentru Domnul Iisus Hristos. Cu toata dragostea sa, insa, nu si-a putut birui slabiciunea, lepadandu-se de trei ori de Domnul Sau, in vremea patimilor Sale, dar, cu multe lacrimi caindu-se si, dupa Invierea Domnului, Care li s-a aratat Sfintilor Apostoli, Petru marturiseste de trei ori dragostea sa catre Mantuitorul si redobandeste vrednicia de Apostol.
A implinit fara odihna porunca Mantuitorului de a vesti adevarul mantuirii, strabatand drumuri lungi si grele, propovaduind Evanghelia in Iudeea, in Antiohia, in toata Asia Mica, ajungand pana la Roma, intemeind biserici peste tot, hirotonind episcopi si preoti in toate cetatile pe unde a trecut.
Stradania si, totdata si viata, si-a incheiat-o la Roma, cetatea cezarilor, indurand moarte martirica in ziua de 29 iunie a anului 67 dupa Hristos, in timpul prigoanei dezlantuite impotriva crestinilor de catre Nero, unul din cei mai cruzi imparati romani, fiind rastignit cu capul in jos si pecetluindu-si astfel cu sangele sau, credinta si dragostea lui fata de Mantuitorul Iisus Hristos.
Cealalta capetenie a Sfintilor Apostoli Pavel, care se numea Saul, inainte de a veni la credinta -, era un barbat invatat, dar un prigonitor al celor care marturiseau credinta in Hristos si propovaduiau Invierea Lui.
Calatorind spre Damasc, pentru a prinde pe crestinii de acolo, i s-a aratat in chip minunat Domnul, facandu-l sa se intoarca si sa creada in El, devenind din acel moment un neinfricat propovaduitor al credintei crestine si, sub noul nume de Pavel, a fost unul din cei mai mari Apostoli ai lui Hristos, ducand vestea cea buna a Evangheliei Domnului printre popoarele pagane din Rasarit, fiind numit si Apostolul Neamurilor.
A ajuns si in Grecia, la Atena, in Corint, Macedonia, in Asia si apoi la Roma, indurand in calatoriile sale misionare multe primejdii, batai, intemnitari, dar nici o suferinta nu l-a inspaimantat. A intemeiat obsti crestine in toate cetatile cercetate, lasand acolo si el, episcopi si preoti, pe care i-a povatuit apoi prin epistole, 14 la numar, care ni s-au pastrat pana astazi.
A fost si cel mai mare teolog, care a elaborat prin scrierile sale, indreptarul credintei crestine, care este un adevarat tezaur, ca o adevarata stiinta a mantuirii.
Sfarsitul sau a fost tot prin moarte de mucenic, taindu-i-se capul cu sabia, sub acelasi imparat, Nero, in aceeasi zi cu cea a martiriului Sfantului Apostol Petru, de 29 iunie a anului 67, la marginea Romei, catre mare.
Noi, crestinii de astazi, trebuie sa le fim recunoscatori pentru jertfa lor pentru Hristos, pentru maretia si faptele acestor doi mari ctitori ai credintei noastre, care nu se vor sterge niciodata din istoria mantuirii.
Sa-i chemem in rugaciunile noastre si sa-i rugam, ca pe cei care au mare indraznela catre Hristos, Domnul nostru, sa ne ajute pe calea cea grea a mantuirii, fiind prin credinta, ucenici de-a pururi ai Sfintilor Apostoli.
Cu multa dragoste frateasca, preot-paroh Alexandru Cotoraci,
Parohia Sfantul Mare Mucenic Mina, provincia Ciudad Real. |
Invierea Lui Hristos - Biruinta Vietii Asupra Mortii | "Moartea a fost inghitita de biruinta" (I Corinteni 15,54)
Domnul nostru Iisus Hristos, prin Invierea Sa a biruit pe cei mai mari vrajmasi ai vietii: moartea si pacatul. Aparitia lor a fost atunci cand Adam, primul om, a calcat porunca ascultarii fata de Facatorul sau.
Omul nu a cunoscut in Rai nici moartea nici pacatul, nici frica, nici rusinea. Urmasii lui Adam, neam dupa neam, zice Sfantul Nicolae Velimirovici, au pacatuit in continuare cu rusine, murind cu frica si cu groaza. Cumplita cale pe care o urma omenirea era calea pacatului, cale care ducea catre cetatea cea intunecata a mortii, ajungand in adancul deznadejdii cand a aparut Biruitorul cel ceresc ca s-o mantuiasca.
Bland ca un miel, Domnul nostru Iisus Hristos a mers la suferinta si la moarte si, fiind Dumnezeu, El a rabdat suferinta si a biruit moartea. Invierea Sa este in acelaSi timp proorocirea invierii noastre - "caci trambita va suna si mortii vor invia nestricaciosi" (I Corinteni 15,52).
Haideti toti, asadar, chiar daca traim sub rusinea pacatelor noastre, savarsite in toate zilele, sa ne apropiem de Izvorul cel de apa vie, care ne va spala si ne va curati si care poate sa ne faca din vasele cele mai murdare, vase mai albe decat zapada. stim ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos a fost rastignit pe cruce intre doi talhari, dar nu avem prea multe detalii referitoare la convorbirea Lui cu acestia.
Evanghelistii nu ne-au relatat intreaga discutie, intreaga conversatie a Mantuitorului cu cei doi interlocutori ai Sai. Stim ca ei au primit exact ceea ce pe buna dreptate si meritau: pedeapsa cu moartea. Si ei au avut parte de rastignire pe cruce, dar rastignirea si pedeapsa lor a fost dupa dreptate, au meritat-o.
Si cei doi talhari impart acelasi chin, aceeasi tortura, aceeasi suferinta cu cea a Domnului, doar ca ei nu au parte de coroana de spini. Daca au fost biciuiti si ei, asemenea Domnului, nici aceasta nu stim.
Mare durere a fost insa in sufletul apropiatilor Lui, care stiau ca El este nevinovat in fata falselor acuzatii care I s-au adus. Dar El, Domnul, era complet nevinovat fata de toate invinurile in urma carora fost condamnat la moarte.
De aceea, poate chiar ar trebui sa ne intrebam: De ce trebuia sa fie rastignit intre doi talhari ? De ce intre doi talhari Si nu intre doi ucenici sau doi apropiati ai Sai ? Mai ales ca nici Pilat nu a gasit in El nici o vina.
Trebuie sa ne amintim de proorocia lui Isaia, pe care le-o mentioneaza Apostolilor Sai Mantuitorul Iisus Hristos, care trebuia sa se implineasca, spunandu-le ca cele despre El au ajuns la sfarsit, adica la implinire: „Si cu cei fara de lege s-a socotit" (Luca 22, 37). Asa vede si spune Isaia in cap.53 si iata, acum s-a implinit, in Vinerea cea Mare si infricosatoare. Pana atunci nimeni nu intelegea, nici Apostolii, ce voia sa spuna Isaia, insa de atunci inainte toata omenirea a inteles de ce a fost rastignit si pus intre talhari si intre facatorii de rele.
Sfantul Apostol Pavel ii avertizeaza pe cei care vor sa-L urmeze pe Hristos ca vor avea parte si ei de aceeasi prigonire si de persecutii pe nedrept. Adica si ei vor fi pusi printre talhari si socotiti ca atare. Si, intr-adevar, asa au fost socotiti crestinii, cei care au fost martirizati de necredinciosi, de slujitorii satanei, in toate timpurile, de douazeci de veacuri incoace si tot asa sunt urati si astazi, in multe locuri din lume. Dar si Mantuitorul Hristos le-a spus Sfintilor Apostoli cand i-a trimis sa propovaduiasca Evanghelia in lume: "Daca va uraste pe voi lumea, sa stiti ca pe Mine mai inainte decat pe voi M-a urat" (Ioan 15, 18). Asadar, stiind aceasta, putem spune ca El ne-a transmis Si noua, de pe Cruce, la ce sa ne aSteptam Si noi, cei care suntem purtatori de Hristos, cei care Il urmam: "Daca va va pune lumea Si pe voi printre talhari, sa stiti ca mai inainte pe Mine m-a pus."
Insa, ca o mangaiere, ne fericeste pe cei care vom rabda, cei care vom avea parte de a fi pusi printre talhari si de a fi tratati ca talharii: „Fericiti veti fi cand va vor ocari Si va vor prigoni Si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea. Bucurati-va Si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri, ca asa au prigonit pe prooroci cei dinainte de voi." (Matei 5, 11-12).
Sa nu fim si noi, dupa cum ne povatuieste tot Sfantul Nicolae al Serbiei, partasi cu cei care Il rastignesc pe Hristos in continuare prin pacatele lor. Sa lepadam ACUM pacatul si sa-L urmam pe Mielul Bland, cu orice pret si cu orice suferinta, caci numai El ne poate izbavi. Nu trebuie sa vorbim de pacatele lumii pagane, caci lumea noastra crestina are destule pacate, dintre care poate cel mai mare este lepadarea de Hristos !
Putem vedea, din pacate, pe multi care se considera crestini, insa faptele lor si viata pe care o duc arata un amestec rusinos de paganism si satanism chiar. In primul rand ii tradeaza infatisarea lor. Lipsa smereniei si, mai mult, mandria etalata de ei, toate ii arata ca pe niste apostati.
Trebuie insa, sa ne rugam cu prisosinta si pentru ei si sa nu-i judecam. Poate avem si noi o vina ca nu ne-am indeplinit apostolatul nostru in lume asa cum trebuie, astfel ca toti sa cunoasca, asa cum a spus Insusi Domnul, ca suntem ucenici ai Lui.
Ura trebuie sa fie cea pe sa o aruncam intai din sufletele noastre si sa-i facem loc iubirii, dragostei fratesti, ca toti sa ne mantuim.
Sa ne cutremuram, dar sa ne Si bucuram, toate popoarele pamantului, de Invierea lui Hristos, care a sfaramat catapeteasma dintre Dumnezeu si omenire, de netrecut pana atunci, iar de bucurie sa strigam cu totii:
H R I S T O S A I N V I A T !
Parintele Alexandru
|
|
|
|
|
